marți, 28 octombrie 2014

Ale mele

Gândurile nu se opresc
Caut să le pun pauză,
Dar ele mă caută,
În fiecare colţişor din mine.

Se plimbă pe fiecare neuron,
Se multiplică şi nu mă lasă să dorm.
Sunt bune, sunt şi rele,
Sunt gândurile mele.

Să fug nu pot, nici să le zic stop,
Ţine de mine, dar ţine şi de ele.
Dar dacă eu nu dorm,
Nu vor dormi nici ele.

luni, 27 octombrie 2014

Utopia

Să zbor nu este posibil,
Să cad este imposibil,
Utopie! Te urăsc, te ador...

Mă doare, dar nu ma mai atinge,
Respir şi golul se stinge.
Utopie...oare tu exişti?

Nu pot sau nu vreau,
Idealistă mereu,
Aleg să cred, aleg să sper.

Vin roşu, fumuri, vise
Speranţa de tine,
O poveste ca şi mine.

Pas hotărăt, mă doare dar tot merg,
Sunt cu putere, sunt cu durere,
Şi un zâmbet de mai bine.

vineri, 10 octombrie 2014

Mă duc

De putut pot. Ştiu că pot. Nimic nu e uşor şi nimic nu e greu. Totul e posibil şi imposibil. Sunt un eşec sau o mare victorie, depinde la ce aleg să mă raportez.

De ce? Cum? Astea nu sunt întrebări pentru trăit în prezent. Sunt întrebări pentru trecut. Nu mai contează De ce? şi Cum? S-a întâmplat, nu mai poate fi schimbat. După trăiri rămân lecţiile, mai grele sau mai uşoare.

miercuri, 24 septembrie 2014

Să simplificăm

Nu ştiu cum e viaţa asta dar uneori mă dă pe spate. Fix când am impresia că ştiu mai mult îmi dau seama că habar nu am cu ce se mănâncă. Şi că e complicată. Foarte. Este complicată sau nu? Vorbeam cu un prieten şi am aflat şi altă părere. S-ar părea că viaţa nu este atât de complicată, şi că noi o complicăm singuri. Hmmm. Temă nouă de gândire.

Mă gândesc. M-am gândit. Se pare că mă pricep la asta. Nu e ceva ce îmi propun în mod special dar aşa îmi vine să fac. Între proiecte, trăiri şi oameni, am avut şi gândul ăsta despre complicăciunea vieţii. Ştiu că e un gând care merită atunci când persistă mai multe zile la rând. Și în momentul ăsta ştiu că trebuie să îl înfrunt.
"Dragă viaţă, eşti complicată sau te complic eu? Nu! Eu nu te complic! Ba da, un pic..... Bine!!! Mai mult! Dar nu e vina mea, aşa sunt circumstanţele. Daaaa!!!..ştiu că eu le-am ales dar nu e vina mea! Sau este?

Este vina mea, bineînţeles. Ce uşor îmi vine să dau vina pe conjucturi şi oameni. Ce uşor aş putea să găsesc, să ÎMI găsesc scuze. Aş face articolul ăsta de mii de caractere. Mii şi mii de scuze, toate cu argumente. Aș putea să găsesc și argumente la argumente. Complicăciune la cel mai înalt nivel, de profesionişti.

Adevărul este că ne place să ne complicăm. Și mie îmi plăcea. Dar am obosit cu atâtea lucruri complicate. Am creat un cerc vicios, chiar mai multe dacă stau să mă gândesc. Offff!!! Unde e viaţa simplă după care tânjeam odată? Am complicat-o. Cu fiecare ambiţie, cu fiecare lucru cumpărat care a dus la cumpărarea altor lucruri. Am complicat-o cu dorinţe care îmi depăşeau puterile, psihic şi material. Am complicat-o ţinând cont prea mult de cerinţe ale unor oameni care în final nu contează pe cât credeam eu. Am complicat-o cu liste de "to do", pe zile sau pe săptămâni, pe ani chiar. Cu planuri și gânduri prea multe. Cu analizarea fiecărui detaliu și detalierea fiecărui lucru. Prin multe feluri şi prin mulţi oameni.
Şi e ciudat să te uiţi la cercurile vicioase şi să îţi dai seama că ai contribuit la construirea lor. E ciudat să îţi dai seama că pe unele le poţi rupe dar că pentru altele e nevoie de un plan de evadare, mai ceva ca cel din Închisoarea îngerilor. E greu să dărâmi într-o perioadă scurtă ce ai construit în ani de zile. Dar nu e imposibil. Acum ştiu asta.

Aşa că... GATA! Jos cu cercurile astea. În sinea mea îmi plac lucrurile simple şi nu mai vreau să mă ruşinez cu asta. Gata cu sentimentele contradictorii, cu drăcuşorul şi îngeraşul care trag de mine să fac ce simt sau ce trebuie. M-au obosit, o să îi concediez. Fără ei o să fac cum cred eu că e mai bine pentru mine. Iar pentru mine mai bine înseamnă mai simplu. Cu mai mult timp pentru cei dragi, mai multe plimbări, mai mult grădinărit, mai multe flori, mai multă leneveală, mai multe glume, mai multă ciocolată, cărți, muzică și bere la halbă. Cu mai puţin stres, mai puține ambiții, mai puțină competiție. Până la urmă cu cine mă tot întrec eu? Și pentru ce? 

P.S. Dragă îngeraşule, şi tu drăcuşorule, sunteţi concediaţi. Fără preaviz. 

luni, 1 septembrie 2014

Sunt o carte

S-au adunat mii de pagini, file de poveste,
Despre mine, despre tine, despre noi.
Colţuri îndoite şi pete de cerneală,
Pete de cafea, pagini roase. 

Mii de trăiri şi emoţii, miliarde
Pagini plânse de fericire, sau poate nu,
Pagini pierdute pentru totdeauna.
Le-am dat fără să ştiu ce s-a ales de ele,
Le-am dat pentru că am avut de unde să dau,
Pentru că am vrut să dau.

Dar tu nu ai ţesut poveşti cu ele,
Le-am dat şi ai muşcat din hârtia imaculată,
Ai lăsat pagini înţepate şi cuvinte neterminate,
Ai aruncat o carte.

Coperta nu mai este nouă şi curată,
Dar o carte tot o carte e,
Iar cărţile nu se aruncă.
Căci în ele se ţes poveşti uitate,
Se duc lupe victorioase,
Se făuresc vise frumose.

Sunt o carte,
Cu pagini pierdute, pagini uitate,
Foi îngălbenite şi colţuri îndoite,
Dar am putere, prin mii şi mii de caractere.




duminică, 17 august 2014

Să nu uităm

Să nu uităm cine am fost.
Și de ce am fost așa...
Să nu uităm cine suntem acum.
Să vrem să fim!
Să nu uităm zâmbetul, veselia, muzica, poezia, frumosul.
Să nu uităm baloanele de săpun și forța pe care o au visele.
Să nu uităm să savurăm un vin bun.
Și oamenii. Să nu uităm oamenii.
Și să fim oameni!