Cumpăr timp! Promit să îl folosesc cu plăcere.

10:55

Timp. Nu am timp să fac nimic. Sau am? Naiba ştie. Tot ce ştiu e că am 7 cărţi pe care le-am început acum nu știu cât timp şi multe altele cumpărate de care nu ştiu când o să mă apuc. Nu m-am uitat la decernarea premiilor Oscar, doar am citit un articol să văd şi eu câştigătorii. Şi mi-e ruşine să recunosc dar dintre toate nominalizările am văzut doar două filme. Am prieteni dragi pe care îi văd din an în paşte, şi nu, nu e o expresie, ne vedem de sărbători şi la zile de naştere. Am idei pe care le notez pe un caiet şi aproape că l-am umplut. Câte am apucat să fac? Nu ştiu ce să răspund.

Da, nu am timp. Sau am? Naiba ştie. Vreau să învăţ 3D, să merg la evenimente din piaţă, să experimentez o nouă abordare de portofoliu, să pictez din nou toate tâmpeniile care îmi trec prin cap, să merg la teatru, la operă, la sală, să scriu un capitol de carte pe zi, să vorbesc zilnic la telefon sau măcar online cu cei dragi, să plantez flori, legume și dacă nu îmi plac să o iau de la capăt.

Cărţile spun că timp există, doar că nu este gestionat corect. Deci aici e buba, în organizare. Să vedem! O zi are 24 de ore, biroul plus drum 12 ore aproximativ, somn 6 ore. Deci rămân cu 6 ore în care trebuie să intre cele de mai sus, fără să luăm în calcul timpul cu cei dragi, treburile casnice, îngrijirea personală şi altele. Ok! Deci e nevoie de o planificare minuţioasă. Mă gândesc la 2 ore de stat cu persoana iubită, timp în care să şi gătim, ca să mai economiesc o oră. Dacă fac duş şi nu mai folosec cremă economisesc încă 15 minute. În timp ce gospodăresc prin casă aş putea să vorbesc la telefon. Ok, Multitasking is my name! 

Aş putea să combin socializarea cu evenimente din piaţă, să mai economiesc şi aici nişte timp. Să văd doar cum le conving pe fete că o să fie fun să ascultam prezentări cu studii din piaţă. Dacă adaug mai mult ulei în culori se usucă mai greu şi aş putea să mai lucrez şi în treacăt. Da, excelent!!! Dar cum fac cu deplasările culturale? Pierd prea mult timp în trafic. Le reduc şi mă orientez să merg cu metroul ca să şi citesc în timpul acela. Perfect! Să ne mai gândim. Ştiu!!!! Pierd 30 minute de zilnic cu toaletarea. Dacă îmi prind părul într-o coadă şi folosesc doar anticearcăn şi rimel o să mai câştig 20 de minute. Aaa!!! Şi apă de gură, nu mai periem dantura 5 minute. Genial!!!

Am sau nu am timp? Cum adică timp?! Adică...ştiţi voi, să fiu o Superwoman şi să fac un milion de lucruri într-o săptămână, și să arăt grozav în tot timpul ăsta! Nu, nu am! Şi nu sunt o Superwoman. Deloc. Cărţile îşi vor aştepta rândul iar geamurile vor avea şi perioade mai întunecate. Voi pierde unii prieteni sau ne vom îndepărta şi voi rata multe avanpremiere. Nemachiată nu ies din casă, să fie clar. Voi face ce se poate în condiţiile date și asta este. Nu are rost și nu vreau să îmi calculez minutele și secundele dintr-o zi. Astăzi nu.

You Might Also Like

0 comentarii