Doar în trecere...momentan

10:56

E o linişte ciudat de plăcută şi relaxantă. Se aud păsari, au înflorit magnoliile, soarele e generos dar fără să exagereze. Nu am nicio rudă sau pe cineva la care am venit în vizită, am venit pur şi simplu. Am venit să pun lucrurile in perspectivă în acest loc unde ajungi şi nimic din viaţa asta nu mai contează, pentru că ai dispărut definitiv.

Mă plimb printre morminte şi le admir pe cele îngrijite şi pline de flori. Mă gândesc că morţii primesc multe flori acum, mai multe decât atunci când trăiau şi se puteau bucura de ele. Unele pietre funerare sunt adevărate opere de artă, lucrate frumos. Mai sunt şi cele kitchoase sau de fapt...gusturile nu se discută. Mă întreb totuşi.... Oare mai contează piatra sub care te odihneşti o eternitate?

La margine sunt mormintele sărace, fără borduri, fără gărduleţ, fără loc de lumânare şi alte accesorii. Unele par uitate de ani de zile. Singurul lucru pe care îl au în comun mormintele bogate şi cele sărace este că nimeni nu se mai întoarce de acolo. Nimeni. Şi citesc pe cruci de mame şi taţi iubitori, de prieteni regretaţi care vor rămâne în inima apropiaţilor o vecie. Unii au murit de bătrâneţe, dar printre ei sunt mulţi tineri şi mulţi copii. Duşi pentru totdeauna la 7, 16, 25 sau 40 de ani. Unii poate au murit de boli necruţătoare iar alţii nici nu au apucat să realizeze că nu mai sunt. Şi asta mă face să mă gândesc la cum trăiesc acum, în momentul ăsta. Viaţa asta e ca un vârteji amețitor. Pauzele se numesc stat pe loc dar nici prea multă învârteală nu ne place. 

Dar ce faci când ieși de tot din horă și dansul se oprește brusc? Nimic. Nu mai poţi face nimic. Nu mai poţi schimba lucruri, nu mai poţi îmbrăţişa oameni, nu mai poţi să îţi ceri iertare, nu mai poţi să râzi, nu poţi să mai iubeşti. Şi atunci? Oare se rezolva problemele mai repede dacă mă stresez şi trăiesc cu amărăciune din cauza lor? Oare le spun celor dragi ce înseamnă ei pentru mine? Cât din timp fac ce îmi place cu adevărat şi cât din timp fac ce trebuie? Pentru că trebuie... Şi dacă mâine nu mai sunt câţi dintre oamenii pe care îi cunosc vor plânge pentru mine? Şi daca vor plânge cu ce mă va ajuta? Nu mă voi mai putea întoarce...

Avem prea multe preocupări şi adunăm multe regrete. Ne gândim atât de mult la evoluţie, la următorul pas şi la următoarea achiziţie ca uităm să mai trăim. Ne stresăm pentru ce nu avem şi uităm să mai ne bucurăm de cele pe care le avem deja. Cântărim şi despicăm în 15 vorbele unor străini şi abia dacă ascultăm vorbele celor dragi. Multe vrem, lucruri pe care nu le văd nicăieri în acest cimitir. Niciun BMW, nicio casă, nici bijuterii, nici pantofii de la Jimmy ăla vestit în lumea modei. Văd doar cruci şi pământ roditor de la trupurile care se descompun unele peste altele. Săracii şi bogaţii sunt în acelaşi pământ şi nu vine nimeni la ei decât în zilele când se face colivă.

Şi atunci? Atunci să trăim prezentul şi să ne bucurăm de el şi de ce ne face plăcere cu adevărat. Pentru că mâine încă nu a venit, nu ştim cu certitudine daca vine, şi deci...nu există.

You Might Also Like

0 comentarii