Mă duc

10:59

De putut pot. Ştiu că pot. Nimic nu e uşor şi nimic nu e greu. Totul e posibil şi imposibil. Sunt un eşec sau o mare victorie, depinde la ce aleg să mă raportez.

De ce? Cum? Astea nu sunt întrebări pentru trăit în prezent. Sunt întrebări pentru trecut. Nu mai contează De ce? şi Cum? S-a întâmplat, nu mai poate fi schimbat. După trăiri rămân lecţiile, mai grele sau mai uşoare.

Contează să ştii ce vrei în viaţa asta, să nu respiri degeaba. Să conştientizezi că fiecare secundă e un dar, să trăieşti frumos. Frumos aşa cum ştim, frumos pentru noi, nu pentru alţii. Frumos pur şi simplu. Şi fără aşteptări. Doamne cât ne mai termină aşteptările astea. Ne rup în paişpe'. De câte ori îmi revine obiceiul ăsta cu aşteptările încerc să mă scutur şi râd. Râd de mine pentru că îmi aduc aminte ce înseamnă să aştept. Înseamnă să pierd din secundele alea. Înseamnă să uit că suntem oameni, că suntem diferiţi, că pot să aştept degeaba.

Şi totuşi aşteptările există. E tare nasol pentru că ele nu se prea întâlnesc unele cu altele. Triliarde şi miliarde de aşteptări emise şi prea puţini oameni să le împlinească. Ar fi mult mai simplu dacă toţi am renunţa la ele. Şi în loc să aşteptăm să vină altcineva să ne ofere o rezolvare, să mergem noi să o împlinim.
Cum ar fi o lume cu 7 miliarde de oameni care decid să meargă şi să îşi rezolve singuri aşteptările? Da, s-ar închide Facebook într-o săptămână.

Păi şi? Cât să mai aştept să vină muntele la mine?  Mă duc peste el. Mă duc să încerc şi să rezolv. Mă duc să trăiesc.

You Might Also Like

0 comentarii