Creative Learning

13:18

Din când în când un curs este bine-venit. Ne mai scoate din rutină şi, de ce nu..chiar ne surprinde. Pot spune că cei de la Creative Learning m-au surprins cu adevărat. Aşteptările mele legate de curs? Câteva ore de predat teorie, nişte teme pentru acasă, o diplomă şi cam atât. Mă gândeam că or să fie şi nişte "tips&tricks".

Realitatea? Alexe Popescu ne-a surprins cu o abordare total neaşteptată. Nu mi s-a terminat pixul de la scris. În schimb ne-a provocat să fim creativi cu foarte puţin. Imaginaţi-vă un grup de oameni, unii începători, alţii cu experienţă de 5-10 ani în industrie care se joacă cu forme din hârtie colorată şi încearcă să facă o broşură sau o copertă de revistă. Nu, nu glumesc. Am decupat, tăiat şi lipit. Am primit feedback pe lucrări şi am învăţat să ne susţinem creaţia. Cursul a fost ca o întâlnire între prieteni la care am învăţat ceva nou de fiecare dată: despre iconuri, fonturi, compoziţie.
Mi-a prins tare bine această provocare. M-a scos din rutină, am plecat cu informaţii noi, cu o gândire mai fresh şi....acum apreciez mult mai mult opţiunea de Undo din programele de grafică :) Recomand cu drag!

You Might Also Like

0 comentarii